Leave a comment

Timpul pe care între timp l-am pierdut

Ajung acasă. E deja seară. Duş, cină, poate un serial de pe net şi încă juma’ de oră de surfing pe paginile obişnuite. Oops, e trecut de miezul nopţii şi eu mâine trebuie să mă scol devreme, să nu întârzii la muncă. Las’ că îmi spăl mâine dimineaţă pe fugă pantofii, că sunt deja obosit şi oricum nu mai am timp. O seară în oraş mi-ar prinde bine, dar trebuie programată sau măcar calculată, că n-am timp. Ah, de-abia aştept concediul, să plec 4-5 zile, poate o săptămână undeva, departe de locul ăsta. Nu, nu pot mai mult, deşi aş vrea. Mai am chestii de rezolvat pe-aici. Nu le face nimeni pentru mine.

Aşa a ajuns timpul meu, fără să-mi dau seama, prizonier în trafic, în ore suplimentare, în lagărul urban numit capitalism. Nu ştiu de voi, dar eu nu am timp liber. De fapt cam ştiu şi de voi, pentru că vă văd. Nu-i timp, nene, suntem mereu contracronometru în competiţia pentru premiul suprem, succesul. Să nu ne dezamăgim pe noi înşine, şi doamne-fereşte să îi dezamăgim pe ceilalţi. Alergăm după o felie din tortul care se va termina întotdeauna prea devreme pentru ca toţi să fi gustat din el. Pentru că trăim într-o schemă Ponzi, şi pentru înşelătoria asta nu plăteşte nimeni, nu există un master-mind, doar modele “de succes” pe care le urmăm robotic. Modele pe care vrem să le imităm, pentru că avem cu toţii un ţel, promis de legile perverse ale economiei şi cele naive ale logicii. Munceşte mai mult, invariabil vei ajunge acolo sus, unde ai visat mereu. Dar sus nu e destul loc pentru toţi, şi până să-ţi dai seama de asta, te trezeşti că ai intrat deja în horă şi trebuie s-o joci până la capăt.

Când eram mic, părinţii mei aveau un job normal, spre care plecau dis-de-dimineaţă. Veneau mereu acasă la 3 şi jumătate ziua, cu o precizie aproape enervantă, după care deveneau stăpânii propriului timp. Asta până când economia a luat-o un pic mai mult razna în ’96, sau ’98 (pe-acolo), şi tata a fost nevoit să îşi ia 2 joburi, “să provide” pentru familie. Da, atunci s-a rupt şi echilibrul lor, când munceau la fel, trăiau la fel, dar ceva independent de ei s-a întâmplat. Nişte băieţi deştepţi au început să facă bani mulţi în România, a cărei economie se cam sugrumase. Şi acum băieţii au ajuns modele de succes, pe care le urmăm cu stoicism.

Tu când te-ai întors acasă ultima dată la ora 3 şi jumătate?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: