Leave a comment

De ce să dau şpagă?

E un subiect ahricunoscut şi întors pe toate feţele, e ca-n politică, fiecare are o părere. Inclusiv eu :-). Nu îmi place să dau şpagă mare celor care prestează meserii mediocre, iar atunci când o fac prost, prefer să nu le dau deloc. Mă refer în primul rând la ospătari şi la taximetrişti, “prietenii” mei cei mai buni. O categorie separată sunt doctorii, dar îi voi lua pe rând.

Ospătari. Încerc să respect regula neoficială cu 10% din comandă – bacşiş, dar uneori nu-mi iese. Asta pentru că românii au obiceiul de a se ridica la nivelul aşteptărilor, şi reuşesc mai mereu să îţi arate cât de proşti, necalificaţi sau nesimţiţi sunt. Am întâlnit atâţia ospătari sictiriţi şi tupeişti încât uneori îmi vine să mă apuc singur de gătit, să iau masa numai acasă. Nu-s eu foarte plimbat, dar am observat pe unde am fost o diferenţă mare între modul de a fi servit pe-afară şi nesimţirea la noi. Practic, în străinătate mi-a fost ruşine să nu las ceva în plus, pentru că oamenii înţeleg că aia e meseria lor, din aia trăiesc şi trebuie să-şi facă treaba bine, să pleci mulţumit de-acolo şi să le calci pragul şi data viitoare. Chelnerul nostru e şucar, că e plătit cu 5 milioane dar face în fiecare lună câte 30 din şpăgi, care bineînţeles, i se cuvin. Nu trebuie să se chinuie prea tare pentru asta, să îţi zâmbească, să te întrebe dacă ţi-a plăcut mâncarea sau să îţi ia comanda la timp. Ce naiba, nici nu-i nevoie să ţină minte ce ai comandat. Dacă-ţi aduce altceva, tot mâncare e, iar tu rămâi un nesimţit dacă nu-i laşi ciubuc, pentru că nu-i apreciezi spontaneitatea. Bacşişul trebuie să îl meriţi, iar pentru asta nu le cere nimeni să danseze în paşi de vals sau să scoată un iepure din joben, doar să fie amabili şi atenţi. Altfel, să se descurce cu cele 5 milioane de la şefu’ (care, fie vorba între noi, e un mare ‘telectual, suficient de deştept încât să se îmbogăţească peste noapte, plătind salarii minime angajaţilor care se întreţin din şpăgile fraierilor).

Taximetrişti. Inspir adânc, expir încet. Gata, pot începe. I-aş scuipa între ochi, înjura de mame şi îndoi pe genunchi, dacă nu aş fi un delicat. Sunt nişte scursuri ordinare, nişte paraziţi infecţi al căror merit suprem e că ştiu să respire (cine are mai mult de 2 neuroni în cap va accepta această generalizare; da, la 100 de taximetrişti poţi nimeri, într-adevăr, de 1-2 decenţi). Ca să fii taximetrist trebuie să ai un carnet de şofer. Atât. Nu iţi trebuie nici 4 clase, nici bun simţ, nici nu trebuie să cunoşti oraşul. De câte ori nu v-aţi urcat în taxi, aţi spus destinaţia iar bivolul v-a rugat să îl îndrumaţi? La Romexpo, vă rog. Ăăăă… Unde e asta? Am auzit atâtea tâmpenii din gura lor încât dacă m-ar fi dus capul le-aş fi notat pe toate şi aş fi scos un almanah de succes. Aceiaşi taximetrişti sunt cei mai periculoşi şi mai indisciplinaţi şoferi. Cine taie banda fără niciun stres, cine parchează numai în locuri nepermise, cine vede linia de tramvai ca pe a 3-a bandă a şoselei, cine fură roşul de la semafor primul şi cine işi lasă maşina întotdeauna în staţia RATB, ca la mă-sa în coteţ? Acelaşi stimabil care strâmbă din nas şi poate îţi zice şi vreo două dacă nu-i laşi şpagă, acelaşi domn care niciodată nu are rest pentru 50 sau 100 de lei, acelaşi care îţi râde în nas şi îţi trânteşte portiera dacă vrei să mergi de la Universitate până în Cotroceni. Şpagă? Go fuck yourself, cum se zice-n Ferentexas.

Doctorii şi asistentele. Aici e mai complicat… Dacă pe asistente le dispreţuiesc la maxim pentru că sunt nişte vaci supraponderale care profită de sănătatea ta precară şi nu ţi-ar da nici o pătură fără bani, doctorii sunt din altă ligă. Nu cred că eşti obligat să dai şpagă pentru un serviciu plătit deja din asigurarea medicală şi contribuţiile la stat, dar eu am simţit că “se cuvine” să-i dau partea doctorului, pentru că a avut în mâini sănătatea mea (în cazul fericit în care nu şi-a uitat cheile de la maşină sau portofelul în mine, înainte să mă coasă). Totuşi, avem destui profitori în România, care fac din şpagă sport naţional şi refuză ideea că bacşişul e opţiunea clientului/pacientului, nu obligaţia lui. Cel mai trist e când dai de un medic cu mentalitatea asta, care nu se mai oboseşte să te bage în seamă deşi tu eşti la capătul puterilor. De obicei asta e tipologia doctorului trecut de prima tinereţe. Unii spun că meseria îi căleşte şi devin mai insensibili. Eu i-aş numi nesimţiţi dar hei, cine sunt eu să îi pictez în nuanţe maronii? Din fericire am întâlnit şi doctori tineri, competenţi, care aveau o jenă reală în a primi şpagă. E mare lucru, sunt genul de oameni pe care îi uit greu.

Brucan a murit, cei 20 de ani de la revoluţie s-au scurs, dar noi mai avem mult până să ne civilizăm. Nu văd cum am putea spera la demanelizare când cele mai de succes show-uri sunt cele ale lui Capatos, Bahmuţeanca şi Mădălin Ionescu. Încă nu-mi permit să visez la conceptul de şpagă meritată când la noi “e ruşine” să nu dai bani din burtă, pe nimic. E dovadă că eşti zgârcit, sărac, deci un agarici. N-ai valoare, n-ai o inimă mare ca a lu’ Guţă, care lansează dolarii ca pe avioane, fără număr fără număr…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: