Nu, nu genul de linie pe care o trage Mutu. A mai trecut un an si, uitandu-ma la postarile din 2011 observ ca am ramas in linii mari incrancenat, nemultumit, critic, cu toate ca nu mi-am propus acest lucru sub nicio forma la inceput de an. Acum regret ca nu am acordat suficienta importanta unor oameni si evenimente care mi-au pus un zambet pe buze.
M-am reintalnit cu prieteni din copilarie de care mi-a fost dor si pe care in ultimii ani i-am vazut foarte rar. Mi-am intarit prietenia cu oamenii care conteaza si pentru care imi place sa cred ca contez. Am invatat ca seful nu trebuie neaparat sa fie omul cu biciul, din cuvantul caruia n-ai voie sa iesi, ci poate fi si un frate (in cazul de fata o sora) mai mare. Am avut privilegiul de a lucra la niste produse la care tin. Am schimbat jobul, iar din asta am avut doar de castigat: am ramas cu cateva prietenii sincere dupa plecarea de la fostul job. Am redescoperit la noul loc de munca niste oameni incredibili, cu o pofta de viata si o seninatate cum n-am mai vazut demult. Am reusit sa-mi identific un mentor, pe care-l consider si prieten. Am inteles (din nou) ca momentele grele vin uneori fara ca tu sa le invoci sau sa le provoci, si ca uneori lucrurile se aseaza de la sine asa cum sunt menite sa fie, indiferent de eforturile tale. Incep sa accept ca e recomandabil sa nu iti setezi asteptari prea mari de la ceilalti, ci ca e mai sanatos sa fii riguros cu tine insuti.
Pentru asta le sunt recunoscator oamenilor din jurul meu care conteaza, lor as vrea sa le urez Sarbatori Fericite, calde si linistite.
